Drive team engagement in designing their own workplace.

powered by Morphoza

Birourile obișnuiau să fie despre muncă – în special cea individuală. Fenomenul pandemic a schimbat drastic și definitiv această percepție. Angajații și managerii au realizat că această muncă individuală poate fi desfășurată, cu ușurință, de oriunde. Acum, scopul birourilor este de a oferi o experiență și de a satisface nevoia de interacțiune, colaborare și socializare. În era post-pandemică, spațiile de lucru vor fi folosite ca un instrument prin care să creștem sentimentul de apartenență al angajaților la locul de muncă, schimbând focus-ul de pe individ, pe echipă. Vor deveni locul în care echipele se formează și performează. Noi suntem aici pentru a ne asigura că acest lucru se întâmplă.

Discovery

În prima etapă a procesului Trust2Work, echipa noastră va căuta să înțeleagă, în profunzime, industria, organizația, stilul de lucru și provocările cu care te confrunți. Scopul este acela de a înțelege motivele care au generat dorința de schimbare, în ce fel și pe cine impactează această tranziție, care sunt posibilii susținători ai schimbării și cum îi putem implica în proces, care sunt cerințele, oportunitățile și limitările spațiului.

Vom implica activ angajații, la orice nivel profesional – nu doar liderii și managerii de departamente – pentru a obține o imagine clară asupra companiei tale și pentru a genera un proces cu valoare adăugată mare, ale cărui obiective și provocări pot fi prezentate în orice ședință de board.

Design & Engage

Înțelegem nevoile, simțim spațiul, iar acum este timpul să conturăm conceptul de amenajare, împreună cu echipele – abordare care va genera entuziasm în rândul acestora. Chiar dacă mulți dintre angajați vor fi sceptici la început, vor avea impresia că nu se pricep la combinarea nuanțelor, a produselor sau alegerea decorațiunilor, această etapă va fi, într-un final, cea pe care o vor aprecia probabil cel mai mult din întregul proces. Asta deoarece fiecare membru implicat va dezvolta un sentiment de apartenență la o comunitate care îl implică în procese decizionale majore, precum transformarea organizației din care face parte.

Rezultatul acestei etape este un concept unic de amenajare, ghidat de specialiștii noștri, însă dezvoltat pe baza informațiilor valoroase primite de la viitorii ocupanți ai spațiului.

Implementare & Comunicare

În această etapă, ideile și conceptele de amenajare pe care noi le propunem ies din sfera imaginară și devin tangibile. Odată ce conceptul de amenajare și proiectele tehnice au fost agreate, acestea îi revin managerului de proiect, care va coordona echipele subcontractorilor, va planifica lucrările și se va ocupa de cerințele aferente planificării. În acest fel ne asigurăm că totul se desfășoară în timpul și bugetul stabilit.

Pe parcursul etapei de implementare, angajații pot deveni sceptici, fiind o perioadă în care nu vor mai fi implicați direct în proces. Astfel, pentru a tempera această posibilă reacție, vom menține o comunicare constantă și transparentă cu aceștia. Această abordare le va oferi echipelor o viziune de ansamblu asupra proceselor care se desfășoară în această perioadă și îi va pregăti pentru noul mod de lucru.

Change & Influence

Toate etapele anterioare presupun resurse dedicate și vor avea succes doar dacă cei implicați în managementul companiei reușesc să se alinieze cu motivele care au generat schimbarea și care, în fond, stau la baza întregului proces Trust2Work. Cei mai vizibili susținători ai schimbării trebuie să fie directorii companiei, deoarece angajații se așteaptă să vadă această implicare din partea lor. Din acest motiv, vom pregăti sesiuni de training și sesiuni restrânse de coaching cu liderii, pentru a consolida o relație de susținere reciprocă, atât între aceștia, cât și în raport cu echipele pe care le au în subordine, pe măsură ce parcurg împreună această perioadă de tranziție spre noi moduri de lucru. Aceste inițiative au scopul de a le oferi o direcție clară a rolului lor în proces, de a evidenția poziția importantă pe care o dețin în cadrul acestuia și de a le oferi metode prin care pot gestiona rezistența la schimbare.

Mințile creative din spatele procesului
Trust2Work:

Diana Calfa

Creative Strategist & Founder of Morphoza
Partner at Trust2Work

Cred că cea mai bună metodă prin care putem gestiona noua realitate este aceea de a schimba comportamente. Liderii companiilor trebuie să învețe să fie mai flexibili, să acționeze agil și să le permită echipelor să lucreze de acasă, dacă în acest fel se simt mai în siguranță, însă să le ofere o claritate a rolurilor pentru a putea rămâne productivi chiar și în aceste condiții. Prin această perioadă de schimbare, mă bazez pe procesul Trust2Work să servească drept un instrument util pentru lideri și companii în schimbarea comportamentelor la locul de muncă și pregătirea spațiilor de birouri pentru a face față provocărilor actuale și viitoare.

Cosmin Alexandru

Change & Organizational Transformation
Partner at Trust2Work

Spațiul fizic al unei organizații este precum un limbaj al corpului. Acum că mulți angajați lucrează și vor lucra din spațiile lor private, acest limbaj trebuie să se reinventeze pentru a rămâne coerent. Pentru a deveni relevante și dezirabile în noua realitate, spațiile de birouri trebuie să răspundă diferitelor nevoi, dorințe și așteptări. Noi suntem aici să colaborăm cu clienții noștri în găsirea acestor răspunsuri.

Insights & Opinions

Change that actually happened in: